10 principii de bază ale unui sistem de asistenţă medicală eficient şi accesibil pentru fiecare ţară

Aplicarea acestor 10 principii de bază va ajuta la ameliorarea sănătăţii oamenilor din toate ţările lumii industrializate, precum şi din ţările în curs de dezvoltare. Ele pot fi implementate într-un timp scurt la nivel local, naţional şi regional, putând fi puse în practică atât de către pacienţi şi cetăţeni, cât şi de către instituţii private şi publice.

Sfătuim toate guvernele să acţioneze imediat pentru ameliorarea sănătăţii cetăţenilor lor şi pentru a salva miliarde din costurile asistenţei medicale.

Cel mai important lucru este că, prin implementarea acestor 10 principii de bază ale sănătăţii naturale, oricine poate contribui la stoparea afacerii cu boala derulată de industria farmaceutică şi bazată în primul rând pe medicamentele brevetate ineficiente şi adesea chiar periculoase. Astfel, oricine – bărbat sau femeie, tânăr sau bătrân – poate contribui la direcţionarea banilor departe de aceste cercuri de investiţii lipsite de scrupule care ameninţă cu un război mondial numai pentru a-şi menţine controlul asupra „afacerii cu boala” în valoare de trilioane de dolari.

1 Prevenirea şi tratarea cauzelor care stau la baza bolilor în locul tratării simptomelor acestora

80% din medicamentele farmaceutice prescrise în mod obişnuit pacienţilor nu au nici o eficienţă dovedită; în cel mai bun caz ele doar ameliorează simptomele fără a acţiona asupra cauzei care stă la baza bolii. Sistemele de asistenţă medicală ale viitorului se vor concentra pe prevenirea şi tratarea cauzelor care stau la baza bolilor. Acest sistem de asistenţă medicală va duce la eradicarea definitivă a celor mai comune boli

2 Funcţionarea sănătoasă a celulelor corpului este o condiţie preliminară a sănătăţii

În organismul uman sănătatea şi boala sunt determinate la nivelul celulelor. Principala cauză a disfuncţiilor celulare este aportul insuficient de elemente nutritive esenţiale necesare funcţionării optime a metabolismului celular. Ca atare, aportul zilnic optim de microelemente nutritive esenţiale devine o condiţie preliminară pentru sănătatea umană. Medicina celulară defineşte trei principii ale sănătăţii după cum urmează:

3 Principiul # 1 al Sănătăţii Celulare – Aport optim de energie celulară

Elementele nutritive esenţiale sunt necesare pentru menţinerea metabolismului energiei celulare. Un aport optim al acestor elemente nutritive este o condiţie preliminară pentru prevenirea aritmiei (cauzată de un deficit de energie în celulele miocardului responsabile de bătăi regulate), insuficienţei cardiace (cauzată de un deficit de energie în celulele miocardului responsabile de contracţia muşchiului inimii şi pomparea sângelui) şi altor probleme similare.

4 Principiul #2 al Sănătăţii Celulare – Rezistenţă optimă a ţesutului conjunctiv în ţesuturile moi

Aproximativ jumătate din proteinele ce alcătuiesc organismul uman sunt compuse din colagen, elastină şi alte molecule de ţesut conjunctiv. Producerea lor este reglată de vitamina C şi aminoacizii lizină şi prolină care sunt cărămizile de bază pentru construcţia acestor proteine. Organismul uman nu poate produce vitamina C sau lizină; totuşi, sănătatea sa, de la naştere şi până la moarte, este dependentă de un aport optim al acestor elemente nutritive. Aplicarea cunoştinţelor de faţă va scădea incidenţa evenimentelor catastrofale de sănătate – cum ar fi infarctul miocardic, accidentul vascular cerebral, cancerul şi multe alte boli – până la o fracţiune din rata lor actuală.

5 Principiul #3 al Sănătăţii Celulare – Stabilitatea optimă a ţesutului conjunctiv în ţesuturile tari

Stabilitatea scheletului, inclusiv a dinţilor, este determinată de producţia optimă de molecule de colagen (facilitată de vitamina C, lizină şi prolină) şi de aportul optim de minerale esenţiale (precum calciul şi magneziul) şi oligoelemente. Implementarea cu consecvenţă a acestor cunoştinţe va face posibilă prevenirea pe scară largă a unor boli precum osteoporoza (oase), cariile (dinţi) şi paradontoza (gingii).

6 Informaţia şi educaţia independentă este cheia sănătăţii

Deşi suntem la începutul celui de-al treilea mileniu, se ştie încă prea puţin despre faptul că organismul uman nu produce vitamina C sau lizină, două elemente nutritive cheie în determinarea sănătăţii sau bolii. Aceasta se datorează în mod direct eforturilor industriei farmaceutice de a suprima informaţiile specifice, astfel încât prin ignoranţa milioanelor de oameni să fie alimentate profiturile de trilioane de dolari provenite din medicamente. Răspândirea informaţiilor elementare în domeniul sănătăţii şi implementarea educaţiei de sănătate din copilărie şi până la vârsta avansată constituie baza unui Nou Sistem Global de Asistenţă Medicală.

7 Cercetarea cuprinzătoare în domeniul sănătăţii naturale este o piatră de temelie pentru Nou Sistem Global de Asistenţă Medicală

În prezent, cercetarea medicală este condusă de procentele în acţiuni ale companiilor farmaceutice, nu de necesităţile de sănătate ale oamenilor. În schimb, implementarea principiilor sănătăţii celulare economiseşte miliarde din costurile asistenţei medicale, bani ce ar trebui reinvestiţi în cercetări ulterioare în domeniul sănătăţii naturale.

Este deja evident că tot mai multe boli au legătură cu deficitul de elemente nutritive esenţiale. Introducerea programelor de cercetare în domeniul sănătăţii naturale ca parte a politicilor de sănătate publică va elimina pe scară largă cele mai comune boli, ca şi cauze ale invalidităţii şi mortalităţii.

8 Adoptaţi principiile ştiinţifice ale sănătăţii celulare

În fiecare an, milioane de oameni mor din cauza unor boli care pot fi prevenite şi controlate prin metode naturale. Adoptarea de către toate guvernele lumii a unor politici de sănătate care au la bază principiile ştiinţifice ale medicinei celulare va salva, în timp, milioane de vieţi şi miliarde de dolari din fondurile publice şi private. Aceşti bani vor putea fi apoi folosiţi pentru soluţionarea altor necesităţi majore ale societăţii.

9 Alegeţi politicieni care apără drepturile oamenilor la sănătate naturală

Politicienii care continuă să susţină o legislaţie ce restricţionează răspândirea informaţiei despre sănătate naturală se fac vinovaţi de punerea în pericol a sănătăţii şi vieţii oamenilor care i-au votat. Toţi politicienii care continuă să obstrucţioneze sănătatea naturală în loc să o susţină, vor fi traşi la răspundere pentru acţiunile lor. Liderii politici aleşi au responsabilitatea de a apăra viaţa cetăţenilor şi de a promova măsuri de sănătate eficiente, sigure şi accesibile ca bază a politicilor de sănătate din ţările lor.

10 Scoateţi în afara legii „afacerea cu boala” a industriei farmaceutice, şi NU răspândirea informaţiei despre sănătatea naturală sigură, eficientă şi accesibilă

Pentru a-şi proteja pieţele multimiliardare de medicamente ineficiente, companiile farmaceutice încearcă să lupte împotriva celei mai aprig competitor: elementele nutritive esenţiale, sigure şi accesibile. Politica farmaceutică abuzează de Comisia Codex Alimentarius a ONU, de Parlamentul UE şi de multe alte organisme politice naţionale şi internaţionale.

 

hack forum forum hack k2 shell recovery shell shell sitesi su kaçağı bulma su kaçagı bulma su kaçağı tespiti beyaz eşya hizmeti beyaz eşya servis beyaz esya servisi cisco cisco nedir eigrp nedir/a> kiralık bahis siteleri kiralık bahis sitesi Zature Tedavisi Hemoroid Nedir Kalp Damar Hastalığı Belirtileri

cami halısı cami halıları cami halısı Cami Halıları cami halısı cami halısı Cami Süpürgesi Sebo Cami Süpürgeleri cami halısı cami halıları cami süpürgesi cami süpürgeleri

tercüme bürosu İngilizce Tercüme Rusça Tercüme Almanca Tercüme
palyaço kiralama bistro kiralama sandalye kiralama masa sandalye kiralama plastik sandalye kiralama balon süsleme anadolu yakası clay mask kıl çadır katı meyve sıkacağı kıl çadır kıl çadır şark köşesi şark odası wso shell indoxploit shell
instagram takipci hilesi instagram beğeni instagram takipci
su kaçağı tespiti Petek Temizleme fatih su kaçağı bulma fatih su kaçağı tespiti kadıköy su kaçağı tespiti kadıköy su kaçağı bulma beykoz su kaçağı tespiti beykoz su kaçağı bulma Sultanbeyli su kaçağı tespiti Sultanbeyli su kaçağı bulma gebze su kaçağı tespiti gebze su kaçağı bulma Ataşehir su kaçağı tespiti Ataşehir su kaçağı bulma eyüp su kaçağı bulma eyüp su kaçağı tespiti Beyoğlu Su Kaçağı Tespiti Beyoğlu Su Kaçağı bulma Güngören su kaçağı bulma Güngören su kaçağı tespiti esenler su kaçağı bulma esenler su kaçağı tespiti kağıthane su kaçağı tespiti kağıthane su kaçağı bulma beylikdüzü su kaçağı bulma beylikdüzü su kaçağı tespiti küçükçekmece su kaçağı bulma küçükçekmece su kaçağı tespiti Gaziosmanpaşa su kaçağı tespiti Gaziosmanpaşa su kaçağı bulma su kaçağı tespiti SU KAÇAĞI BULMA
Evden eve nakliyat Evden eve nakliye İstanbul Nakliyat Şehirler Arası Nakliyat İstanbul Evden Eve Nakliyat sancaktepe nakliyat sancaktepe evden eve nakliyat tuzla nakliyat tuzla evden eve nakliyat
evden eve nakliyat Evden Eve Nakliyat evden eve nakliyat istanbul istanbul evden eve nakliyat
evden eve nakliyat istanbul evden eve nakliyat ev depolama eşya depolama istanbul nakliye firmaları bakırköy evden eve nakliyat şişli evden eve nakliyat eşya depolama istanbul evden eve nakliyat Evden eve nakliyat
Evden eve nakliyat Evden eve Taşımacılık istanbul evden eve nakliyat istanbul evden eve nakliye villa taşıma villa taşımacılık Villa Taşımacılığı İstanbul Nakliyat Evden Eve Taşımacılık istanbul Ofis Taşımacılık Ofis Taşımacılık istanbul Ofis Taşımacılığı istanbul Ofis Taşıma
evden eve nakliyat evden eve taşımacılık İstanbul Evden Eve Nakliyat Evden Eve Nakliyat Şehir içi nakliyat İstanbul Evden Eve Nakliyat
ofis taşımacılığı Evden Eve Nakliyat Eşya Depolama
sisli evden eve nakliyat sisli nakliyat uskudar evden eve nakliyat uskudar nakliyat beykoz evden eve nakliyat beykoz nakliyat cekmekoy evden eve nakliyat çekmekoy nakliyat kadıköy evden eve nakliyat kadıköy nakliyat kartal evden eve nakliyat kartal nakliyat Sarıyer evden eve nakliyat Sarıyer nakliyat bostancı evden eve nakliyat pendik evden eve nakliyat tuzla evden eve nakliyat çekmeköy evden eve nakliyat üsküdar evden eve nakliyat beykoz evden eve nakliyat üsküdar evden eve nakliyat kadıköy evden eve nakliyat ataşehir evden eve nakliyat evden eve nakliyat istanbul nakliyat istanbul evden eve nakliyat nakliyat nakliye ofis taşıma uluslararası evden eve nakliyat

Evden Eve Nakliyat istanbul Evden Eve Nakliyat Evden Eve Nakliye Ofis taşıma Ofis taşımacılığı

Evden Eve Nakliyat Evden Eve Nakliye istanbul Evden Eve Nakliyat istanbul Nakliyat Ucuz evden eve nakliyat istanbul Ucuz evden eve nakliyat
Ofis Taşımacılığı Okul Taşımacılığı Parça Eşya Taşıma Villa Taşımacılığı Arşiv Taşıma Çeyiz Taşıma Koli Taşıma Antika Taşımacılığı Beyaz Eşya Taşıma Depo Taşımacılığı Eşya Depolama Eşya Taşıma Elemanı Fuar Taşımacılığı Şehirlerarası Evden Eve Nakliyat Paletli Malzeme Taşımacılığı Fabrika Taşımacılığı Mobilya Taşımacılığı Makine Taşımacılığı Eşya Ambalajlama Ambar Nakliyat