Producător de medicamente francez, acţionat în justiţie după ce pilula sa de slăbit a cauzat peste 2000 de decese

Gigantul farmaceutic francez Servier a fost acuzat de genocid corporatist şi alte crime după ce aparent medicamentul său de slăbit Mediator a cauzat aproximativ 2000 de decese

COMENTARIU

Producătorul de medicamente Servier este cunoscut de multă vreme pentru cultul secretomaniei şi relaţiile strânse cu politicienii francezi prieteni ai domeniului farmaceutic. De exemplu, fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy a lucrat în trecut ca avocat la această firmă. Mai târziu, după ce a plecat de la Servier şi în timp ce era ministru de finanţe al Franţei, Sarkozy a mediat fuziunea dintre compania franceză Sanofi şi gigantul germano-elveţian Aventis/Hoechst.

În pofida repetatelor avertizări care datează încă din 1998, următorii miniştri ai sănătăţii au ignorat sfaturile ştiinţifice conform cărora Mediator era în cel mai bun caz lipsit de efect iar în cel mai rău caz extrem de periculos. De-a lungul anilor, o serie de investigaţii ştiinţifice au sugerat că medicamentul deteriorează sistemul cardiovascular şi în special valvele inimii.

Până acum, întrebări serioase au rămas fără răspuns, şi anume cum şi de ce a fost Mediator aprobat şi finanţat oficial timp de decenii de către sistemul francez de sănătate. Faptele din spatele acestei poveşti ar fi trebuit demult făcute publice.

Sursa: https://www.dr-rath-foundation.org/2019/10/french-drug-firm-on-trial-over-weight-loss-pill-linked-to-2000-deaths/

Publicat cu permisiune


nakliyat depolama evden eve nakliyat depolama evden eve nakliyat nakliyat