Ca ființe umane, este scris în ADN-ul nostru că putem absorbi cu atenție tot ce auzim și apoi digera la cel mai profund nivel de conștiință. Dar deși ”ascultarea activă” este prevăzută în genele noastre și este una dintre cele mai valoroase abilități interpersonale pe care o putem dezvolta, este și una din cele mai puțin folosite. Totuși, atunci când este dezvoltată corespunzător, această formă de ascultare poate deveni primul pas în îmbunătățirea sănătății noastre.
“Când spui ceva, repeți un lucru deja știut, dar când asculți s-ar putea să afli ceva nou!” – Dalai Lama |
Știai că 85% din tot ce știi afli atunci când asculți? ”Să asculți este mult mai eficient decât să vorbești”, este de părere William Ury, cercetător la Harvard. În cercetările sale Ury a descoperit că oamenii cu abilități de ascultare activă sunt mai sănătoși, mai plini de succes și mai mulțumiți de viața lor decât cei care nu știu să asculte. El consideră că trebuie să ascultăm de două ori mai mult timp decât vorbim.
Totuși, în zilele noastre, cu atât de multe surse de distragere în jur, ascultarea activă devine din ce în ce mai dificilă. Internetul, social media și mass media ne țin ocupați practic în fiecare oră încă de dimineață, când ne trezim. Unii oameni nici nu pot dormi noaptea întreagă fără să își mai verifice periodic telefoanele. Suntem bombardați cu un asemenea flux de informație zilnic, încât pur și simplu creierul nostru nu poate procesa totul.
Deci cum devii un ascultător atent? În primul rând, pentru a te putea deschide spre ideile altcuiva, trebuie să înveți să asculți. Asta presupune să îți golești mintea de gânduri inutile și motive de distragere astfel ca să poți absorbi ce spun ceilalți. Poate cea mai bună parte aici este că beneficiile sunt de ambele părți. Oamenii care sunt ascultați atunci când vorbesc, vor începe să te asculte și ei pe tine. Ca rezultat, relația se va îmbunătăți. iar ca o consecință vei reuși mai multe la locul de muncă, în scopurile tale pe termen lung sau în orice domeniu pe care te focalizezi.
“Una dintre greșelile comune în leadership este să nu asculți” – Daniel Goleman |
Să nu fii atent când cineva îți vorbește este ca și cum ai face o excursie într-o țară străină dar ți-ai petrece tot timpul în fundul autocarului cu căștile pe urechi. Este o tragedie pe mai multe niveluri. Nu doar din cauza informațiilor pe care le pierzi, ci și din cauza relațiilor pe care nu le dezvolți și a oportunităților pe care le pierzi pur și simplu pentru că nu ești atent.
O concluzie relevantă a unui studiu care a inclus 3600 de participanți, condus de o companie internațională de consultanță Accenture, a dat la iveală faptul că în timp de 97% din oameni consideră că sunt buni ascultători, 62 consideră că abilitățile de ascultate activă sunt din ce în ce mai greu de practicat în zilele noastre.
Calmează-ți zgomotul interior
William Ury spune că ascultarea activă nu este dificilă numai din cauza distragerilor din jur, dar și pentru că mințile noastre sunt din ce în ce mai supraîncărcate cu informații și cu procesarea mai multor sarcini simultan.
Conform unui studiu recent al Microsoft, marja de atenție a persoanelor care folosesc frecvent social media este de doar 8 secunde! |
Dacă te gândești bine, ascultarea activă este parte din natura umană. Când copiii ascultă o poveste înainte de culcare, când îndrăgostiții își spun cuvinte frumoase sau când oamenii privesc un film care le captează atenția sau un clip pe YouTube, marja lor de atenție poate crește de la câteva minute la câteva ore sau chiar mai mult.
Conform autoarei de bestseller Tony Alessandra, Ph.D., există patru tipuri de ascultători:
- CEL CARE NU ASCULTĂ
Cel care nu ascultă nu face în general niciun efort ca să audă ceea ce se spune. Uneori chiar pretinde că ascultă dar se gândelște la altceva. Privește în gol și e posibil să aibă gesturi nervoase. Cel mai adesea cel care nu ascultă vrea să vorbească el cel mai mult. Întrerupe adesea și invariabil vrea să aibă ultimul cuvânt.
- ASCULTĂTORUL MARGINAL
Ascultătorul marginal e ceva mai bun, dar tot un ascultător superficial. În general este prea ocupat la nivel mental să pregătească un răspuns la ceea ce aude, ca să fie suficient de atent la semnificația a ceea ce se spune. Ascultătorul marginal este foarte ușor distras de zgomote, mișcare sau doar de ceața din mintea lui. Este ceva obișnuit pentru ascultătorii marginali să caute activ distrageri în exterior ca o scuză pentru faptul că nu sunt suficient de atenți în timpul unei conversații.
Ascultătorii marginali pot fi caractere foarte înșelătoare. În timp ce majoritatea vorbitorilor pot prinde sugestii vizuale cum că ne-ascultătorii nu sunt ”acolo”, cu ascultătorul marginal vorbitorul poate crede că beneficiază de atenție din partea acestuia, dar în capul lui, ascultătătorul marginal, nici măcar nu observă ce se întâmplă în jur.
- ASCULTĂTORUL EVALUATOR
Ascultătorul evaluator este logis și neemoțional. El evaluează orice mesaj strict pe baza cuvintelor vorbite și nu ține cont deloc de tonul vocii, limbajul corpului sau expresia de pe fața vorbitorului. Acest tip de ascultător descifrează cuvinte, statistici și fapte din mesaj. Totuși îi lipsește sensibilitatea de a aprecia mesajul în întregimea sa.
Aici problema este că destul de des ascultătorul evaluator crede că înțelege perfect vorbitorul. Între timp însă, vorbitorul nu se simte înțeles absolut deloc.
- ASCULTĂTORUL ACTIV
Ascultarea activă este cea mai puternică formă de ascultare. Dacă o stăpâneşti, poţi cuceri lumea! Totuşi, ascultarea activă cere un real efort. Cere un nivel foarte profund de concentrare şi atenţie. În loc să judeci mesajul unui vorbitor, trebuie să te focalizezi deplin pe înțelegerea punctului său de vedere. Ascultătorii activi dau atenție deplină la ceea ce aud, cu scopul de a înțelege gândurile și sentimentele vorbitorului. Pentru a reuși acest lucru, își suspendă propriile gânduri și sentimente dedicându-și întreaga energie mesajului și intenției vorbitorului.
Unele cărți și materiale video de auto-ajutorare sfătuiesc datul din cap în mod deliberat și emiterea de sunete afirmative ca ”ah” și ”mmm” când asculți pe cineva. Se recomandă și abordarea de expresii faciale pozitive de interes față de ceea ce spune vorbitorul. Pentru ascultarea activă autentică însă, aceste lucruri nu sunt necesare. Ascultarea activă nu înseamnă a pretinde. Dacă arăți un interes fals față de ceea ce spune cineva, cel mai adesea nesinceritatea ta va fi observată.
NU totul este despre tine
O altă problemă a oamenilor care nu știu să asculte este aceea că raportează tot ce aud la ei înșiși. pe de altă parte, bunii ascultători înțeleg că lumea nu se învârte în jurul lor și că a asculta pe alții NU înseamnă refocalizarea conversației asupra lor. De cele mai multe ori, dacă asculți cu adevărat pe altcineva, vei găsi ceva interesant în ceea ce spune acea persoană. Iar asta nu se va întâmpla dacă întrerupi oamenii mereu atunci când vorbesc. Empatizează cu vorbitorul și fii deschis să înveți de la acesta. Dacă faci asta, o lume întreagă se va deschide în fața ta.
Desigur că nu trebuie să asculți activ pe toată lumea, în fiecare zi, tot timpl. Dar trebuie să înveți să discerni când este ceva ce merită ascultat.
După cum vei descoperi, uneori este mai bine să eviți total o conversație decât să fii un ne-ascultător. Va trebui deci să înveți să îți asculți instinctul pentru a decide când ascultarea activă este recomandată sau dimpotrivă, când a ieși din cameră este cea mai bună soluție. În orice caz, în loc să te grăbești să iei o decizie prea repede, trebuie să consideri posibilitatea de a da oamenilor o șansă.
Aplicarea acestor lecții pentru îmbunătățirea sănătății
Și acum să trecem la lucruri practice. Imaginează-ți că vrei să îți îmbunătățești sănătatea, să ai o alimentație mai bună, să faci mai multe exerciții fizice sau să scazi în greutate. Dacă nu crezi că poți atinge toate acestea fără să vorbești vreodată cu nimeni despre ele, va trebui să îți ascuți capacitatea de a asculta. Nici măcar cei mai buni terapeuți din lume, consultanți în medicina celulară sau antrenori de fitness nu vor putea ajunge la tine dacă nu le ”deschizi ușa”.
Alege modele cunoscute care deja stăpânesc informația necesară, abilitățile și obiceiurile pe care ai nevoie să le înveți. Apoi ascultă-i activ. Lasă-i să te ghideze spre a ajunge să devii noul tu. Dacă ai întrebări în domeniul sănătății naturale, de exemplu, atunci contactează-ne. Putem să te punem în legătură cu experți care vor fi bucuroși să te asculte și să discute moduri în care îți poți îmbunăți sănătatea.
Fii un căutător de comori în viața ta și caută activ informațiile care te pot conduce la găsirea diamantelor. Cu această abordare, ceea ce înveți de la alți oameni poate deveni un punct de cotitură pentru îmbunătățirea sănătății tale!
Articol de Mirja Holtrop
Publicat cu permisiune