Boala renală cronică și tratamentul său natural

Boala renală cronică (BRC) este o problemă în continuă amplificare la nivel mondial. O revizuire sistematică și o meta-analiză publicate în 2016 au evaluat datele a 7 milioane de pacienți ș au descoperit că toate stadiile bolii sunt asociate cu riscul morbității cardiovasculare, al mortalității premature și/sau a unei calități scăzute a vieții. Cu o prevalență de 11-13% la nivel global, BRC reprezintă o povară economică majoră asupra sistemelor de asistență medicală din întreaga lume. În timp ce medicina convențională, orientată pe medicamente, a eșuat în prevenirea sau tratarea cu succes a acestei probleme, numeroase studii arată clar că abordările BRC bazate pe microelemente nutritive sunt atât sigure cât și eficiente.

Simptome

Deteriorarea rinichilor are 5 stadii. Acestea variază de la simptome ușoare în stadiul 1 până la insuficiență renală în stadiul 5. De obicei deteriorarea rinichilor progresează lent, astfel că simptomele se dezvoltă în timp. Semnele pot include

  • Stări frecvente de greață și vomă
  • Lipsa apetitului
  • Slăbiciune, dispnee
  • Tulburări de somn
  • Abilități mentale diminuate
  • crampe musculare
  • Umflarea picioarelor, gleznelor și uneori a feței
  • Mâncărimi frecvente
  • dureri în piept
  • Hipertensiune arterială

Simptomele BRC sunt adesea nespecifice și pot fi cauzate și de alte boli.  De multe ori simptomele apar abia atunci când rinichii sunt deteriorați ireversibil. Nivelul deteriorării poate fi măsurat prin teste funcționale specifice care examinează nivelurile rezidurilor celulare din sânge și analize de urină care pot, de asemenea, dezvălui parametrii anormali.

BRC poate avea o serie de cauze și factori care contribuie la declanșarea sa printre care

  • Diabetul
  • Hipertensiunea arterială
  • Alte afecțiuni ale rinichilor
  • Infecții urinare repetate
  • Deshidratare recurentă
  • Alimentație necorespunzătoare
  • Otrăvire prin toxine din mediul înconjurător, substanțe chimice, metale grele etc

Misterul Americii Centrale

În prezent are loc o misterioasă epidemie de BRC în mai multe țări din America Centrală printre care Salvador, Nicaragua și Costa Rica. În cazul lucrătorilor agricoli tineri, mai ales în rândul celor care lucrează la recoltarea trestiei de zahăr, deshidratarea recurentă ca rezultat al muncii în condiții de temperaturi ridicate a fost citată ca posibilă cauză. De asemenea, utilizarea medicamentelor antiiflamatoare nesteroidiene (NSAID) și expunerea la pesticide sunt alți factori de risc suspectați în aceste cazuri.

Deși cercetătorii încă studiază cauzele acestei epidemii, este destul de clar că pesticidele sunt un factor posibil care a contribuit la această situație. Un studiu publicat în 2014 care a analizat pacienții din India care sufereau de BRC din cauze necunoscute a dat la iveală niveluri crescute de organocloruri din pesticide în organismul acestora. Un alt studiu publicat în 2017 a făcut descoperiri similare, trăgând concluzia că există o asociere dintre nivelul crescut al organoclorurilor și apariția BRC din cauze necunoscute.

Tratamentul convențional

Ca și în cazul altor boli cronice, abordările BRC din punctul de vedere al medicinei convenționale țintesc doar simptomele. Medicamentele pentru hipertensiune arterială precum inhibitorii enzimei de convertire a angiotensinei (ACE) sau blocantele receptorilor de ACE sunt prescrise în mod frecvent. De asemenea medicii prescriu medicamente diuretice pentru tratarea retenției de apă sau statine pentru scăderea nivelului colesterolului. Totuși aceste medicamente cauzează efecte secundare grave și nu rezolvă cauza problemei. Din păcate aceste medicamente pot cauza efecte secundare grave și nu tratează cauza problemei. Din fericire insa, există și opțiuni sigure care pot fi de ajutor.

DA și NU

Rinichii trebuie să filtreze în jur de jumătate de cană de sânge în fiecare minut, eliminând produsele reziduale și apa pentru a produce urină. Ei ajută și la menținerea pH-ului sângelui în limite normale (7,35 – 7,45). Alimentația sănătoasă și evitarea medicamentelor farmaceutice toxice poate evita acidifierea excesivă a sângelui, o situație nefavorabilă pentru sănătatea rinichilor.

Bea multă apă ! Pentru a ajuta la eliminarea produselor reziduale din corp, rinichii au nevoie de 2-3 litri de apă zilnic. Cafeaua și alcoolul nu sunt de ajutor pentru că sunt diuretice, adică provoacă pierderea de apă din corp. Deși poți bea mai multe băuturi. ”apa” este cuvântul cheie dacă vrei să susții sănătatea rinichilor.

Excesul de sare provoacă retenția de apă și este contraproductivă pentru sănătatea rinichilor. Cantitățile mici sunt în regulă, dar evită să pui sare în plus pe mâncare.

Tratamentul  natural

Numeroase studii arată că o alimentație bogată în vitamine, minerale, oligoelemente, aminoacizi și acizi grași esențiali poate preveni și ține sub control BRC. Următoarele microelemente nutritive pot fi deosebit de benefice:

Vitamina D – din ce în ce mai multe dovezi par să indice că evoluția BRC este legată de deficitul de vitamina D

Seleniucercetările arată că nivelul scăzut al seleniului în sânge se găsește adesea la pacienți cu afecțiuni acute ale rinichilor sau BRC

Fiercercetările arată că deficitul de fier este o cauză majoră pentru apariția și dezvoltarea anemiei în BRC. Ca atare, terapia de înlocuire a fierului are un rol crucial în gestionarea acestei boli.

Vitamina B6 – s-a demonstrat că este un factor semnificativ legat de răspunsul inflamator la pacienții cu BRC și hemodializă.

Vitamina E – la pacienții cu boli de rinichi în stadiu terminal, care fac hemodializă, s-a demonstrat că vitamina E are efecte benefice semnificative

Omega 3 – s-a demonstrat că suplimentele cu acizi grași Omega 3 pot reduce inflamația în BRC

Antioxidanții – există cercetări care arată că, în cazul pacienților diabetici cu boli de rinichi, suplimentarea cu antioxidanți precum vitamina A, vitamina C, vitamina E, seleniul, zincul, metionina sau coenzima Q10 pot reduce deteriorarea renală.

Articol de Mirja Holtrop

Sursa: https://www.dr-rath-foundation.org/2018/06/chronic-kidney-disease-and-its-natural-treatment/

Publicat cu permisiune