Istoria secretă a bolii Lyme și legăturile cu industria războiului biologic
Boala Lyme, una dintre cele mai sub-diagnosticate afecțiuni din lume, este o problemă de sănătate în continuă expansiune la nivelul mai multor națiuni în special din emisfera nordică. Încă de când Institutul de Cercetare Dr.Rath a demarat cercetări științifice asupra tratamentului natural al acestei boli, colegii mei și cu mine am considerat uimitor faptul că o bacterie cu răspândire atât de mare și consecințe atât de devastatoare cum este Borrelia pare să fi scăpat atenției cercetării medicale timp de mai bine de un secol. Deși un medic german, Alfred Buchwald, a documentat pentru prima dată această boală într-un studiu din 1883, descriind-o în principal ca o inflamație cronică la nivelul pielii, sindromul bolii Lyme ala cum o cunoaștem acum nu a fost oficial recunoscut până în 1975 când au fost identificate mai multe cazuri în SUA. Nici măcar astăzi medicina convențională nu are un tratament eficient pentru această boală. De aceea, sunt semnificative dovezile că explozia acestei epidemii în anul 1975 în orașul Lyme din Connecticut ar putea fi legată de experimentele din domeniul războiului biologic, desfășurate de guvernul SUA la acea dată.
Deși Pasteur, Koch și alții au identificat cauzele celor mai răspândite boli infecțioase cu mai bine de un secol în urmă, cauza bolii Lyme – după cum spune povestea ”oficială” – nu a fost identificată până în 1982. În descoperiri publicate în revista Science, care au beneficiat de atenția mediei internaționale la vremea respectivă, Willy Burgdorfer și colegii săi raportau faptul că o specie nou descoperită din familia Borrelia ar putea fi cauza acestei boli.
Boala Lyme a fost numită după localitatea Lyme din Connecticut, o comunitate rurală cu o populație de numai 2000 de locuitori. Confrom poveștii publicate pe site-ul oficial al Statului Connecticut, istoria bolii Lyme a început în 1975 când un grup de copii și adulți care locuiau în oraș au experimentat simptome artritice neobișnuite. O circulară trimisă de directorul Departamentul de Sănătate al Statului Connecticut de la vremea aceea, Douglas S.Lloyd M.D. descria boaka ca fiind ”caracaterizată de atacuri de intensitate ușoară sau medie, dar recurente, de durere și inflamații ale articulațiilor mari, mai ales ale genunchilor, alternate cu perioade lungi fără niciun simptom”
Lloyd adăuga că ”aproape jumătate din pacienți au avut numai simptome legate de articulații, însă ceilalți au avut și febră, dureri de cap, slăbiciune și erupții pe piele”. El a observat și faptul semnificativ că ”un sfert din pacienți au prezentat leziuni neobișnuite ale pielii, înaintea instalării simptomelor la nivelul articulațiilor”. El a concluzionat că ”distribuția sezonieră și geografică a cazurilor și asocierea cu leziuni ale pielii sugerează că un virus transportat de o insectă mușcătoare ar putea fi responsabil de această boală”.
Aceasta este povestea oficială a bolii Lyme. Dar după cum am spus anterior, această versiune a poveștii nu răspunde întrebării decisive, și anume cum de un agent patogen atât de semnificativ nu a beneficiat de o serioasă atenție din partea cercetătorilor medicali atât de multă vreme. Pentru cei care caută răspuns la această întrebare, sunt câteva lucruri importante care nu pot fi ignorate.
Legătura cu Plum Island
Plum Island Animal Disease Center (PIADC) se autoprezintă ca ”prima apărare împotriva introducerii transfrontiere accidentale sau intenționate a bolilor animale (cunoscute și ca boli ale animalelor străine) inclusiv a febrei aftoase”. Înființată în 1954, este situată în Plum Island, pe coasta nord-estică a Long Island din statul New York. Făcând parte din Departamentul SUA pentru Securitate Națională, accesul la această facilitate de înaltă securitate este extrem de restricționat. Un raport al New York Times din 2016 descria vizita unor reporteri care s-a desfășurat pe fundalul unor verificări extinse, începând și sfârșind cu un control efectuat de gardieni înarmați. Reporterii nu doar că au fost însoțiți de agenții de pază oriunde au fost, dar le-a fost interzisă folosirea laptopului sau tabletelor. De asemenea fotografierea în zonele neautorizate, majoritatea acestora găsindu-se în centrul de cercetări care ocupă o mică parte din insulă, a fost cu desăvârșire interzisă.
Plum Island (New York, USA)
By kyselak [GFDL or CC BY-SA 3.0], from Wikimedia Commons
Deși PIADC susține că facilitatea sa ”nu a făcut și nu face cercetări asupra bolii Lyme”, ar trebui să reținem că existența experimentelor din domeniul războiului biologic în Plum Island în timpul Războiului Rece a fost negată timp de decenii de guvernul SUA. Totuși în 1993 când Newsday a dezvăluit documente anterior clasificate care demonstrau că aceste experimente avuseseră loc, s-a arătat lumii că negațiile guvernului SUA fuseseră o minciună. După cum a confirmat și New York Times, documentele dezvăluite de Newsday conțineau planuri de subminare a economiei sovietice prin intermediul răspândirii bolilor care aveau să ucidă aninalele. Având în vedere această istorie, orice negații din zilele noastre relative la activitatea PIADC trebuie evident tratate cu precauția corespunzătoare.
Se spune că activitatea PIADC în domeniul războiului biologic ar fi fost stopată în 1969 de către președintele SUA Richard Nixon care ulterior a demisionat, căzând în dizgrație după scandalul Watergate. Lăsând deoparte afirmațiile și contraafirmațiile despre faptul că experimentele s-au încheiat cu adevărat, un fapt rămâne incontestabil: distanța aeriană între Plum Island și localitatea Lyme este de aproximativ 27 km. Distanţa dintre vechiul oraş port Lyme care a fost de asemenea afectat de epidemia din 1975 este mai mică de 19 km.
O bombă biologică cu ceas
Boala Lyme este doar una dintre cel puțin 4 epidemii de boli infecțioase care au apărut în apropierea Plum Island. În Lab 257, o carte publicată în 2004, avocatul Michael C. Carroll susține faptul că epidemia virusului gripei rațelor olandeze care a devastat fermele de rațe din estul Long Island în anii 1960, boala Lyme din 1975, virusul West Nile din 1999 și misterioasa boală care a ucis homarii din Long Island, toate s-au întâmplat atât de aproape de laboratorul de pe insulă, încât această facilitate nu mai poate fi exclusă de la suspiciunea că ar fi sursa lor comună.
În recenzia cărții lui Carroll de la acea vreme, New York Times arăta că aceasta a avut la bază 7 ani de cercetare și sute de ore petrecute în studiul documentelor SUA și intervievarea oamenilor de știință, a lucrătorilor, a oficialilor guvernului, a jurnaliștilor și altor persoane implicate sau care aveau cunoștințe despre laboratorul PIADC. Interesant este faptul că autorul a menționat că inițial a beneficiat de cooperare din partea departamentelor de Agricultură și Siguranță Națională ale guvernului SUA și i s-a acordat chiar permisiunea de a vizita Plum Island de 6 ori, în 2001 și 2002. ”Când au descoperit unde mergeam și că aveam de gând să scriu tot adevărul, m-au restricționat, din motive de siguranță națională” a declarat el.
Descriind laboratorul PIADC ca o bombă biologică cu ceas, Carroll citează o epidemie de febră aftoasă pe insulă în 1978, ca dovadă a faptului că această facilitate ar putea fi sursa virușilor. Afirmând că a găsit înregistrări ale guvernului SUA în care erau raportate găuri în jurul conductelor de pe acoperiș – ceea ce permitea scăpări de aer contaminat sau trecerea insectelor purtătoare de boli – el sugerează că epidemia de boală Lyme din 1975 ar fi putut rezulta în urma scăpării din laborator a căpușelor infestate experimental și care au ajuns pe continent cu ajutorul păsărilor sau căprioarelor înotătoare.
În mod ironic, deși oficialii Departamentului pentru Securitate Națională al SUA au negat în mod previzibil dovezile prezentate în cartea lui Carroll, două noi epidemii cauzate de virusul febrei aftoase au apărut la laborator în decurs de numai câteva luni de la publicarea cărții. Dar așa cum vom vedea în continuare, în căutarea adevărului despre epidemia de boală Lyme, sunt colțuri mai întunecate ale istoriei care necesită a fi examinate.
Legăturile cu regimul nazist
Carroll susține că Erich Traub, un celebru om de știință și virusolog nazist, a vizitat laboratorul PIADC cel puțin de 3 ori în anii 1950 și este posibil să fi făcut teste pe teren cu căpușe otrăvite. Conform lui Carroll, cercetările cu căpușe erau în desfășurare la facilitatea de pe Plum Island în 1975 în perioada izbucnirii epidemiei de boală Lyme.
Alți scriitori au făcut afirmații similare. În cartea ‘The Nazi Hydra in America: Suppressed History of a Century’, apărută în 2008, Glen Yeadon și John Hawkins relatează că, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Traun era șef de laborator la Insel Riems, o facilitate secretă a naziștilor în domeniul războiului biologic, situată în Marea Baltică. Traub era subordonat lui Heinrich Himmler, conducător temut din SS, brațul paramilitar al Partidului Nazist, iar aparent rolul său era acela de a ambala virusul febrei aftoase pentru a-l folosi ca armă biologică dispersată de un bombardier Luftwaffe asupra vitelor și renilor din Rusia.
Erich Traub
sursa:Discovery
După război, se spune că Traub s-ar fi angajat în Operațiunea Paperclip, programul serivciilor secrete care a adus oameni de știință naziști să lucreze în SUA. Yeadon și Hawkins afirmă că ulterior a fost în Plum Island între 1949-1953 și că a rămas colaborator activ al facilității și după aceea. Descriindu-l pe Traub ca membru fondator al programului de război biologic din Plum Island, Yeadon și Hawkins citează documente care arată că acesta făcea experimente cu peste 40 de viruși mortali, pe animale de test mari.
Să învățăm lecțiile istoriei
Ar fi posibil ca epidemia de boală Lyme din 1975 să fi rezultat în principal în urma experimentelor ultra-secrete desfășurate în numele guvernului SUA? Pe baza dovezilor istorice, o asemenea posibilitate nu poate fi neglijată. După cum am arătat într-un articol anterior ‘Tratamente medicale forțate și experimente militare cu substanțe chimice toxice – un secol de istorie criminală’, pentru cei care cred că astfel de experimente au încetat odată cu cele efectuate de medicii naziști și cartelul german IG Farben în al Doilea Răznoi Mondial, dovezile arată clar că nu așa stau lucrurile. În decursul ultimului secol nu numai că au fost mai frecvente decât înțeleg majoritatea oamenilor, dar există dovezi că erau desfășurate de guvernul SUA în perioada izbucnirii epidemiei de boală Lyme din 1975.
Între 1932-1975, în cadrul unuia dintre cele mai inumane experiemente medicale desfășurate vreodată în SUA, medicii Serviciului de Sănătate Publică au inclus 400 de bărbați negri bolnavi de sifilis într-un studiu al cărui scop secret, necunoscut participanților, era acela de a observa progresul natural al bolii atunci când este lăsată netratată. Pe perioada celor 40 de ani cât a durat studiul, bărbații respectivi nu au fost niciodată informați că au sifilis și nici nu au fost tratați pentru această boală. Experimentul cunoscut sub numele de Tuskegee Syphilis Study, a avut ca rezultat nu doar moartea multor participanți, ci și infestarea a 40 de soții și 19 copii născuți cu sifilis congenital. Până în mai 1997 când președintele SUA Bill Clinton a adresat scuze publice pentru ceea ce s-a întâmplat, mai existau doar 7 pacienți supraviețuitori care au fost martori la acest moment.
Cum numărul de cazuri declarate de boală Lyme s-a triplat în SUA de la sfârșitul anilor 1990, din ce în ce mai mulți pacienți acuză instituțiile medicale pentru că nu oferă răspunsurile corespunzătoare. Dar având în vedere dovezile plauzibile care sugerează legături între epidemia de boală Lyme de după 1975 și experimentele din domeniul războiului biologic, atât pacienții cât și medicii sunt invitați să își amintească celebra observație a filozofului George Santayana: ”Cei care nu își amintesc trecutul sunt condamnați să îl retrăiască”. Și în medicină, ca și în alte domenii, doar învățând lecțiile istoriei putem crea un viitor mai bun.
Articol de Paul Anthony Taylor
Publicat cu permisiune
