“Persoanele în vârstă cu niveluri scăzute de vitamina B9 prezintă un risc mai mare de demență. Nivelurile scăzute ale vitaminei, cunoscute și sub numele de folat, au fost, de asemenea, asociate cu moartea prematură.” [Sursa: standard.co.uk]
COMENTARIU
Există din ce în ce mai multe dovezi că microelementele nutritive pot preveni și controla demența, iar abordările naturale în alimentaţie s-au dovedit chiar că permit recuperarea după aceasta. În schimb, s-a demonstrat că antidepresivele, anticolinergicele, statinele și alte medicamente farmaceutice cresc riscul de tulburări cognitive. Cercetări recente sugerează că nivelurile scăzute de vitamina C sunt legate în mod similar de dezvoltarea acesteia.
O recenzie publicată în Journal of Clinical and Translational Research (JCTR) în 2021 a examinat 96 de articole științifice care studiază efectele elementelor şi fitoelementelor nutritive asupra funcției cognitive. Printre substanțele analizate s-au numărat acidul alfa-lipoic; vitaminele B; precursori colinergici precum colina, lecitina si fosfatidilserina; vitamina D; vitamina E; N-acetil cisteina; acizii graşi omega-3; rozmarinul; şofranul; curcuminul; zincul etc.
Autorii recenziei JCTR au concluzionat că multe dintre aceste substanțe naturale pot fi promițătoare pentru tratarea deficiențelor cognitive, în special la persoanele afectate de boala Alzheimer. Pe baza constatărilor lor, ei au sugerat ca adulților sănătoși și pacienții care prezintă deficienţe cognitive le-ar fi cel mai de folos să ia în considerare mai multe elemente şi fitoelemente nutritive pentru a îmbunătăți aspectele funcției lor cognitive. Alți cercetători au făcut descoperiri similare, sugerând că combinațiile sinergice de antioxidanți pot preveni și inversa boala Alzheimer.
Află mai multe despre modul în care suplimentele cu vitamine B şi nivelurile crescute de acizi graşi omega-3 pot opri progresul bolii Alzheimer citind acest articol de pe site-ul nostru.
Sursa: https://www.dr-rath-foundation.org/2022/03/low-levels-of-vitamin-b9-linked-to-dementia-risk/
Publicat cu permisiune