Nivelurile vitaminei D la pacienţii cu psoriazis, de 7 ori mai scăzute decât la persoanele sănătoase

Nivelurile vitaminei D la pacienţii cu psoriazis, de 7 ori mai scăzute decât la persoanele sănătoase

Un nou studiu publicat în revista BMC Nutrition analizează legătura mult timp suspectată dintre deficitul de vitamina D și psoriazis. Examinând 285 de pacienți cu psoriazis și 317 persoane sănătoase, cercetătorii au descoperit că pacienții cu psoriazis aveau niveluri de vitamina D de 7 ori mai mici decât persoanele sănătoase. Observând o relație clară între nivelurile reduse de vitamina D și severitatea clinică a bolii, cercetătorii concluzionează că detectarea precoce a deficitului de vitamina D și intervenția în timp util ar putea duce la rezultate clinice mai bune și la îmbunătățirea calității vieții la pacienții cu psoriazis.

Boală inflamatorie cronică a pielii, autoimună, caracterizată prin piele îngroșată, roșie, cu pete argintii,  psoriazisul afectează, conform estimărilor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, cel puțin 100 de milioane de oameni din întreaga lume. Cu toate acestea, medicina convenţională nu are un remediu satisfăcător pentru această boală. În consecinţă, pacienților li se oferă în general doar gestionarea simptomelor pe tot parcursul vieții sub formă de tratamente, cum ar fi creme cu steroizi și medicamente farmaceutice. Efectele secundare ale acestor tratamente sunt la ordinea zilei.

Cele mai scăzute niveluri de vitamina D observate în cele mai grave forme de psoriazis

Cercetătorii BMC Nutrition au descoperit că 60% dintre pacienții cu psoriazis pe care i-au examinat aveau deficit de vitamina D. În schimb, doar 17,5% dintre participanții sănătoși la studiu aveau deficit. S-a constatat că deficitul de vitamina D este asociat cu psoriazisul independent de factori precum sexul, vârsta, fumatul, antecedentele familiale, hipertensiunea arterială, utilizarea cronică a medicamentelor, durata simptomelor și severitatea bolii. Vârstele participanților la studiu au fost cuprinse între 20 și 70 de ani.

Dintre pacienții cu psoriazis, 4,2 % au fost considerați a avea forme ușoare ale bolii, 43,9 %  forme moderate și 51,9  % au forme severe. Cercetătorii au descoperit o asociere semnificativă între nivelurile scăzute de vitamina D și riscul de a dezvolta psoriazis, cele mai scăzute niveluri fiind observate la pacienții cu forme grave ale bolii.

Interesant este că riscul de psoriazis a fost de multe ori mai mare la pacienții fumători. Cercetătorii notează că, în comparație cu populația generală, pacienții cu psoriazis au șanse de peste două ori mai mari să fie fumători. În studiu este de asemenea descrisă o asociere între inițierea sau agravarea bolii și utilizarea medicamentelor farmaceutice, cum ar fi medicamentele enzimelor de conversie a angiotensinei, inhibitorii agenților antimalarie, litiu, beta-blocante și interferonul alfa.

Abordarea psoriazisului din perspectiva medicinei celulare

Constatarea că pacienții cu psoriazis au niveluri de vitamina D de 7 ori mai scăzute decât persoanele sănătoase este în concordanță cu conceptul științific de medicină celulară al Dr. Rath, care explică că  principala cauză a celor mai frecvente boli de astăzi este o deficiență cronică de vitamine, minerale, aminoacizi, și alți nutrienți. Prin urmare, abordarea Medicinei celulare definește un aport zilnic optim al acestor substanțe naturale ca o măsură preventivă de bază pentru menținerea sănătății și controlul eficient și în siguranță al multor afecțiuni patologice.

Ilustrând eficienţa și siguranța abordării psoriazisului din perspectiva medicinei celulare, Institutul de Cercetare Dr. Rath a publicat un raport de caz impresionant al unei femei de 36 de ani care suferea de o formă gravă a bolii, de la vârsta de 22 de ani. Înainte de a încerca abordarea medicinei celulare, boala era prezentă peste tot pe corpul femeii, cu excepția feței. Ea a folosit creme topice timp de 14 ani, fără nicio îmbunătățire semnificativă.

În timp ce își continua tratamentul obișnuit, femeia și-a îmbunătățit obiceiurile alimentare și a început să ia o combinație specifică de elemente nutritive care includea vitamina C, lizină, prolină și alte elemente nutritive, în proporții sinergice. În mod remarcabil, în doar șase luni, s-a vindecat complet de psoriazis.

În lumina dovezilor acumulate, în loc să se pună cauza psoriazisului pe seama „stresului”, așa cum fac, din păcate, mulți medici, există în mod clar acum un argument puternic în sprijinul faptului că abordările nutriționale și ale medicinei celulare pentru tratamentul acestei boli ar trebui să devină un standard în practica medicală. Pielea este o fereastră către organism, iar psoriazisul un semn că deficiențele nutriționale sunt prezente în celulele acestuia.

Articol de Paul Anthony Taylor

Sursa: https://www.dr-rath-foundation.org/2022/11/study-finds-vitamin-d-levels-in-psoriasis-patients-are-seven-times-lower-than-healthy-people/

Publicat cu permisiune