Oamenii de ştiinţă încearcă să proiecteze vaccinuri cu „auto-răspândire”, care să „sară” de la vaccinaţi la nevaccinaţi
Un raport recent din National Geographic descrie modul în care grupurile internaționale de cercetare încearcă să conceapă vaccinuri cu „auto-răspândire”, modificate genetic, care pot trece de la populațiile vaccinate la cele nevaccinate. Primind o atenție redusă în mass-media, abordarea implică riscuri pe termen lung care sunt în esență atât imprevizibile, cât și ireversibile. Așa cum este în cazul așa-numitei cercetări „câștig-de-funcție” care a fost implicată în cauzarea COVID-19, existența și utilizarea acestei tehnologii ar trebui abordate în mod deschis de către guverne, în regim de urgență.
Desfășurate cu presupusul scop de a împiedica animalele sălbatice să răspândească Ebola, turbare și alte virusuri periculoase, se pretinde că experimentele urmăresc prevenirea viitoarelor pandemii globale, blocând trecerea agenților patogeni de la animale la oameni. Deoarece animalele care trăiesc în sălbăticie sunt greu de vaccinat în număr mare, ideea din spatele tehnologiei este de a proiecta vaccinuri care, după administrare în grupuri mici, să se răspândească rapid și ușor la alte animale.
Oamenii de știință independenți sunt departe de a fi convinși în unanimitate că această idee este bună. Jonas Sandbrink, cercetător în domeniul biosecurității la Universitatea Oxford din Marea Britanie, și-a exprimat îngrijorarea pe această temă. „Odată ce ai pus ceva conceput și auto-transmisibil în natură, nu știi ce se întâmplă cu el și unde va ajunge”, spune el. „Chiar dacă începi prin a-l inocula doar în populațiile de animale, o parte din elementele genetice s-ar putea întoarce în oameni.”
Deși se pretinde deocamdată că astfel de vaccinuri nu vor fi niciodată administrate în mod deliberat oamenilor, experiența din ultimii doi ani ne-a arătat că politicile care ar fi putut fi considerate odată de neconceput, cum ar fi impunerea de carantine draconice și utilizarea obligatorie a genelor experimentale, au devenit rapid folosite de guverne ca răspunsuri standard de sănătate publică la pandemia de COVID-19. Cu formele autoritare de guvernare aparent în creștere în acest fel, ar fi pur şi simplu naiv să avem încredere că vaccinurile cu auto-răspândire nu vor fi niciodată aplicate oamenilor.
Mai mult, având în vedere că explicația „oficială” pentru apariția COVID-19 presupune că virusul SARS-CoV-2 ar fi trecut la oameni de la un animal (necunoscut), logica dictează că autoritățile de reglementare nu ar putea, prin urmare, să excludă posibilitatea ca un vaccin cu auto-răspândire pe bază de virus, administrat animalelor, ar putea în mod similar să treacă la oameni. Şi nimeni nu poate garanta nici că eliberarea unui astfel de vaccin în sălbăticie nu va declanșa un lanț neașteptat de evenimente care produc efecte catastrofale în mai multe ecosisteme.
Există, de asemenea, câteva întrebări legale fundamentale care trebuie luate în considerare, deoarece, odată utilizate, vaccinurile pe bază de virus cu auto-răspândire ar fi imposibil de reținut în interiorul granițelor unei țări. Ca urmare, chiar şi țările care se opun utilizării lor ar putea ajunge să sufere efectele acestora. Un vaccin utilizat într-o singură țară ar putea afecta cu ușurință continente întregi.
Cu toate acestea, în ciuda riscurilor incalculabile implicate, National Geographic raportează că experimentele pe teren care implică inocularea animalelor cu un vaccin cu auto-răspândire a virusului Lassa sunt deja așteptate să înceapă în cursul anului. Politicienii și factorii de decizie trebuie să înţeleagă potențialele riscuri ale acestei tehnologii tulburătoare înainte de a fi prea târziu.
Articol de Paul Anthony Taylor
Publicat cu permisiune
