
Vaccinurile COVID-19: abordare revoluţionară sau riscuri neprevăzute asupra sănătăţii?
Pandemia de coronavirus a fost înconjurată de frica de a nu contracta virusul. Aceasta a fost şi mai mult înlesnită de informaţiile inconsecvente şi adesea contradictorii atât din partea mijloacelor de informare în masă, cât şi a autorităţilor ştiinţifice şi politice. Introducerea la sfârşitul anului 2020 a unei noi generaţii de vaccinuri anti-COVID-19 cu pretinsă eficienţă în limitarea pandemiei şi cu o susţinere puternică din partea media a creat mari aşteptări şi a crescut cererea pentru aceste vaccinuri. În acelaşi timp, cum aceste vaccinuri de tip nou sunt încă în faza experimentală, întrebările despre eficienţa lor împotriva formelor mutante ale virusului şi riscul efectelor adverse neprevăzute pe termen lung alimentează reticenţa în privinţa acceptării lor. Aceste îngrijorări nu sunt risipite de campaniile agresive din media sau prin reducerea la tăcere a vocilor care critică vaccinarea, ci dimpotrivă. Evitarea „întrebărilor dificile” generează preocupări suplimentare şi, conform sondajelor de opinie, aproximativ 40% dintre cetăţenii americani sunt încă reticenţi faţă de vaccin.
Vă prezentăm în cele ce urmează o scurtă trecere în revistă a vaccinurilor împotriva COVID-19, a mecanismelor lor de acţiune şi a aspectelor privind siguranţa.
Calea către vaccinurile pe bază de inginerie genetică (genetically engineered vaccines, GEV)
Vaccinurile au fost utilizare cu succes în prevenirea diferitelor infecţii virale, timp de două secole. Primul vaccin încununat de succes a fost cel împotriva pojarului, dezvoltat de Edward Jenner în 1796. De atunci, dezvoltarea vaccinurilor s-a bazat pe utilizarea virusurilor sau bacteriilor inactivate sau a unor proteine specifice generate de agenţii patogeni. Inocularea acestora poate „învăţa” sistemul imunitar să recunoască aceşti antigeni şi să construiască un răspuns imun eficient care să genereze o protecţie împotriva infecţiei reale. Dezvoltarea, producţia şi aprobarea organismelor de reglementare pentru aceste tipuri de vaccinuri durează mult (aproximativ 10-15 ani) şi sunt asociate cu costuri mari.
Cum maximizarea profiturilor este baza afacerilor industriei farmaceutice, companiile farmaceutice şi cercetările sponsorizate de ele au experimentat şi alte tehnologii care să ducă la o producţie mult mai rapidă şi mai ieftină a vaccinurilor. Aceste noi vaccinuri introduc codul genetic al agentului patogen în celulele noastre. Deci, în loc să introducă agenţii infecţioşi din exterior, precum în cazul vaccinurilor convenţionale, informaţia genetică inserată declanşează producerea proteinelor virale sau ale altor agenţi patogeni, chiar de către celulele corpului nostru. Această tehnologie a fost testată pe modele animale și aplicată recent în câteva vaccinuri de uz uman (de exemplu Ebola, HIV, SARS, MERS şi altele) cu rezultate diverse.
În 2012, Agenţia de Proiecte de Cercetare Avansate a Ministerului Apărării din SUA (US Defense Advanced Research Projects Agency, DARPA) a început să finanţeze grupuri din cadrul companiilor Novartis, Pfizer, AstraZeneca, Sanofi Pasteur şi altele pentru a intensifica lucrul la vaccinuri şi terapii cu codificare ARN. Apariţia COVID-19 în anul 2019 a declanşat, ca urmare, o nevoie urgentă de a controla pandemia care se extindea rapid. În mai 2020, administraţia Trump a iniţiat un parteneriat public-privat – Operaţiunea Warp Speed – pentru a coordona eforturile în dezvoltarea, producţia şi distribuţia vaccinurilor şi diagnosticelor împotriva COVID-19. În decembrie 2020, vaccinurile anti-COVID-19 produse de Pfizer/BioNTech şi Moderna Therapeutics au fost aprobate. Peste 17 milioane de doze au fost distribuite la începutul lunii ianuarie 2021. Alte ţări au de asemenea propriile proiecte de vaccinuri. La ora actuală există mai multe vaccinuri anti-COVID dezvoltate şi produse în Marea Britanie, Germania, Rusia, China şi alte ţări.
Cum funcţionează vaccinurile anti-COVID-19 pe bază de inginerie genetică
Vaccinurile produse de Pfizer, Moderna AstraZeneca / Universitatea Oxford şi Janssen (o companie aparţinând Johnson & Johnson) aplică ADN sau ARN alterat genetic pentru a stimula celulele gazdă să producă o proteină specifică unui agent patogen. Ele folosesc mecanismul de sinteză a proteinelor din celulele noastre, care preia informaţia genetică din ADN ca un şablon, pentru a o transcrie în molecule de ARN mesager (ARNm). Acestea sunt apoi traduse de sistemul de ribozomi al celulelor pentru a produce proteine. Codul (secvenţa) fiecărei proteine pe care o celulă o produce este înscrisă atât în ADN (ca matriţă) cât şi în ARN (ca şi copie de lucru).
Cum funcţionează vaccinurile bazate pe mRNA
Vaccinurile dezvoltate de Pfizer / BioNTech şi Moderna Therapeutics conţin un lanţ mRNA care conţine codul proteinei de suprafaţă a virusului SARS-CoV-2 (proteina ţepoasă, cunoscută sub denumirea de „spike”). Proteina spike se leagă de puncte de ancorare specifice pe membrana celulei ţintă (receptorii ACE2) care sunt necesare pentru iniţierea intrării virale şi a infectării. De aceea, anticorpii direcţionaţi împotriva proteinei spike pot preveni legarea virusului de celule şi, pe cale de consecinţă, a infectării.
Vaccinurile ARNm conţin un lanţ ARNm cu informaţia proteinei spike. Acesta este încapsulat în nanoparticule lipidice (lipid nanoparticles, LNP) care permit ca ARN să fie transportat prin membrana celulară şi, în acelaşi timp, să o protejeze de degradare de către enzimele celulare. Când este injectat,ARNm din vaccin intră în celule. Ulterior, ribozomii îl transformă în proteină virală producând copii multiple dispuse pe suprafaţa celulei. Răspunsul imunitar al corpului recunoaşte această proteină spike virală ca fiind una străină şi dezvoltă anticorpi şi alte arme imunitare pentru a lupta împotriva ei.

FIG 2. Reprezentare schematică a modului în care un vaccin împotriva COVID-19 declanşează un răspuns imunitar
Vaccinurile Pfizer şi Moderna utilizează aşa numitul „ARNm ne-replicant” care, în plus faţă de codul pentru proteina spike, mai are şi alte secvenţe suplimentare la ambele capete pentru a asigura procesarea corespunzătoare a ARN. Conform producătorilor, de îndată ce antigenul viral este produs, ARNm se degradează şi este eliminat.
Mai există şi alte tipuri de vaccin ARN în curs de dezvoltare, aşa numitele mRNA auto-replicant. În aceste vaccinuri, lanţul de ARNm patogen este ambalat împreună cu un mecanism de replicare virală care permite celulelor gazdă să amplifice ARN-ul viral şi să producă o mare cantitate de proteină virală. Ceea ce înseamnă că dintr-o cantitate mai mică de vaccin se produce o cantitate mai mare de antigen pentru un răspuns imunitar mai puternic.
Ce conţin vaccinurile mRNA împotriva COVID-19?
Fiecare doză de produs Pfizer conţine 30 micrograme de vaccin. Moderna produce o cantitate mult mai mare de vaccin (100 micrograme) şi totuşi nu dă rezultate mai bune. La cererea guvernului SUA, Moderna şi-a testat vaccinul pentru a vedea dacă ar putea diminua dozajul fără a afecta protecţia.
Conform informaţiei oferite de Moderna, vaccinul său contra COVID-19 conţine următoarele ingrediente: acid ribonucleic mesager (ARNm), lipide (SM-102, polietilen glicol [PEG] 2000, dimiristoyl glicerol [DMG], colesterol, 1.2-distearoyl-sn-glycero-3-fosfocolină [DSPC]); trometamină, clorhidrat de trometamină, acid acetic, acetat de sodiu şi sucroză.
În plus faţă de molecula ARNm, vaccinul Pfizer conţine de asemenea componente lipidice ((4-hidroxibutil) azandiil) bis (hexan-6,1-diil) bis (2-hexildecanoat), 2 – [(polietilen glicol) -2000] -N, N-ditetradecilacetamidă, 1,2-distearoil-sn-glicero- 3-fosfocolină, colesterol)); săruri (clorură de potasiu, fosfat de potasiu monobazic, clorură de sodiu, fosfat dihidrat de sodiu dibazic) şi zahăr alimentar de bază pentru a ajuta moleculele de vaccin să îşi menţină forma în timpul procesului de îngheţare.
Vaccinurile ARN, ca şi vaccinurile convenţionale, necesită congelare sau refrigerare. Acest lucru a complicat distribuţia.Vaccinul Pfizer trebuie stocat în congelatoare la temperaturi între -80ºC şi -60ºC (între -112ºF şi ‑76ºF) în care activitatea lor este conservată până la 6 luni. Conform informaţiilor mai recente, vaccinul poate fi stocat şi la temperaturile din congelatoarele standard de -25°C până la -15°C (între -13°F şi 5°F) timp de maxim 2 săptămâni sau în condiţii obişnuite de frigider, pe o perioadă de maxim 5 zile.
Vaccinurile Moderna sunt mai uşor de transportat şi stocat, întrucât pot fi menţinute până la 30 zile la temperatura normală de frigider şi până la 6 luni în congelator.
Cum funcţionează vaccinurile pe bază de ADN
Vaccinurile Johnson & Johnson şi AstraZeneca folosesc abordări diferite cunoscute ca vaccinuri cu vector viral. Vectorii virali, precum adenovirusul modificat de la cimpanzeu (ChAdOx1) din vaccinul AstraZeneca şi adenovirusul uman (AD26) din vaccinul Johnson&Johnson provin dintr-o mare familie de virusuri, dintre care unele sunt cele care cauzează răceala obişnuită. Adenovirusul ADN legat de codul genetic viral (ADN) al proteinei spike a SARS-CoV2 este folosit pentru introducerea informaţiei proteinei virale în nucleul celular. Celulele utilizează acest cod pentru a produce ARNm de proteină spike şi în ultimă instanţă chiar proteină spike. În procesul complex al prezentării proteinei spike SARS-CoV2 în celule, proteina virală este recunoscută de sistemul nostru imunitar ca find străină, ceea ce declanşează un răspuns imunitar. Cercetătorii consideră că este nevoie de injectarea unor cantităţi mai mari de ADN între 5-20 mg la un om cu proporţii medii, pentru a creşte imunogenicitatea vaccinurilor bazate pe ADN. Vaccinurile Johnson&Johnson şi AstraZeneca sunt produse cu doză unică. Johnson&Johnson testează şi un regim cu doză dublă, injecţiile fiind la distanţă de 8 săptămâni. Rezultatele studiului pe 30.000 de persoane sunt aşteptate nu mai devreme de luna mai 2021.
Vaccinul Johnson & Johnson împotriva COVID-19 bazat pe ADN include următoarele ingrediente: ADN recombinant, incompetent de replicare, de adenovirus de tip 26, care exprimă proteina SARS-CoV-2; acid citric monohidrat; citrat trisodic dihidrat; etanol; 2-hidroxipropil-β-ciclodextrină (HBCD); polisorbat-80; clorură de sodiu.
Vaccinul împotriva COVID-19 cu doză unică al Johnson&Johnson rămâne stabil, conform estimărilor, timp de 2 ani la at -20°C (-4°F), şi maximum 3 luni la refrigerare obişnuită la temperaturi de 2 – 8°C (36-46°F).Se lucrează la dezvoltarea de vaccinuri sigure care să fie potrivite pentru utilizare în ţările cu facilităţi de refrigerare limitate sau inexistente.
O altă provocare a vaccinurilor bazate pe ADN implică optimizarea transfecţiei, care poate fi atinsă prin incorporarea mai multor parametri precum un promotor hibrid viral / eucariot sau optimizarea codonilor antigenului.
Totuşi, acest lucru nu a împiedicat progresele semnificative în ceea ce priveşte utilizarea acestor tipuri de vaccinuri la oameni şi ele sunt testate în diferite studii clinice.
Procesul de aprobare a vaccinurilor
Actualele vaccinuri împotriva COVID-19 nu au fost aprobate sau autorizate de Administraţia Alimentelor şi Medicamentelor din SUA (Food and Drug Administration, FDA) dar în schimb au fost autorizate pentru utilizare de urgenţă în vederea prevenirii bolii cauzate de coronavirus 2019 (COVID-19) la persoane cu vârste mai mari de 18 ani.
Aceste vaccinuri au trecut prin acelaşi tip de revizuire ca orice produs aprobat de FDA. Autorizaţia de urgenţă este permisă atunci când sunt întrunite anumite criterii printre care şi faptul că nu există alte alternative adecvate, aprobate şi disponibile. În plus, decizia FDA se bazează pe totalitatea dovezilor ştiinţifice disponibile care arată că produsul ar putea fi eficient în prevenirea COVID-19 în timpul pandemiei COVID-19 şi că beneficiile cunoscute şi potenţiale ale produsului depăşesc riscurile cunoscute şi potenţiale. Toate aceste criterii trebuie să fie întrunite pentru ca un produs să fie utilizat pe perioada pandemiei de COVID-19. La ora actuală nu există vaccin aprobat de FDA care să prevină COVID-19.
Autorizaţia de urgenţă pentru autorizarea vaccinului Janssen COVID-19 este în vigoare pe durata declaraţiei COVID-19 care justifică utilizarea de urgenţă a acestor produse, atâta timp cât nu este reziliată sau revocată (după care produsele nu mai pot fi folosite)
Cât de eficiente sunt vaccinurile COVID-19 asupra populaţiei?
Termenul de „eficacitate” se referă la performanţa vaccinurilor în condiţii ideale şi controlate, precum în studiile clinice. Termenul „eficienţă” se referă la performanţele acestora în situaţii reale.
Pe baza studiilor clinice, atât producătorii vaccinurilor bazate pe ARN cât şi pe ADN pretind o eficacitate sporită în prevenirea infectării cu COVID-19 (aproximativ 90%) în rândul persoanelor cu vârste peste 16 ani. Un studiu observaţional extins desfăşurat recent în Israel a estimatcă vaccinul Pfizer împotriva COVID-19 este eficient în prevenirea infectării în proporţie de 46% la 14-20 zile după prima doză şi de 92% la 7 zile după a doua doză.Rezultatele studiilor cu vaccinul AstraZeneca pretind o efiacitate generală a vaccinurilor de 66,7% împotriva COVID-19 simptomatic, la 14 zile după a doua doză.
Nu există nicio dovadă că vreunul dintre vaccinurile COVID-19 curente poate stopa complet sau diminua semnificativ şansele ca oamenii să fie infectaţi, sau că opresc transmiterea virusului dacă persoanele vaccinate se infectează. Dovezi timpurii sugerează că în unele cazuri când oamenii se infectează după ce au fost vaccinaţi cu doza completă, experimentează o formă mai uşoară a bolii decât dacă nu ar fi fost vaccinaţi.
Diferenţele anterior observate în răspunsul imun şi stadiul hormonal sugerează faptulcă vaccinurile şi terapiile care amplifică răspunsul inmunitar al celulelor T la SARS-CoV-d pot fi mai potrivite pentru pacienţii de sex masculin, cele care diminuează activarea imună înnăscută în stadiul incipient al bolii fiind adecvate femeilor (Takahashi T și colab., 2020).
Cât de eficiente sunt vaccinurile COVID-19 împotriva mutaţiilor coronavirusului ?
Încă de la declanşarea pandemiei, apariţia mutaţiilor SARS-CoV-2 a fost subiect de îngrijorare. Acest proces de evoluţie este continuu şi permite virusului să aleagă modificări rapide care îl fac să se dezvolte mai eficient. Orice modificare care oferă descendenţilor virusului un avantaj de creştere competitivă va fi favorizată şi va depăşi virusul părinte original. Astfel, este important de monitorizat virusul în ce priveşte noile mutaţii care l-ar putea face mai letal, mai contagios, sau ambele.
Încă din februarie 2020 a fost detectat un substitut al proteinei spike a SARS-CoV-2 care a fost numit varianta D614G (Korber B et al, 2020). 4 luni mai târziu, această variantă – cu infecţiozitare crescută, însă totuşi cu o severitate a bolii comparabilă cu tulpina sa de tip sălbatic, a devenit proeminentă la nivel global. Mai recent, o altă variantă de tulpină mai transmisibilă (B.1.1.7) a apărut în Marea Britanie. Versiunea B.1.1.7 are 17 mutaţii dintre care 8 ale proteinei spike. Una dintre mutaţiile proteinei spike, N501Y, a fost găsită şi la o altă versiune a virusului, izolat în Africa de Sud (Reardon S, 2020).La momentul scrierii acestui articol, dovezile existente arată că unele dintre aceste versiuni recente pot eluda atât imunitatea naturală cât şi pe cea indusă de vaccin, atunci când au fost testate în condiţii de laborator. Rămâne de stabilit dacă şi în ce măsură acest lucru se poate traduce printr-o eficienţă scăzută a vaccinurilor.(Callaway E, 2021).
Vaccinurile actuale COVID-19 determină sistemul imunitar să producă anticorpi care recunosc şi ţintesc proteina spike de pe suprafaţa virusului, care este esenţială pentru legarea sa de receptorii ACE2 şi invadarea celulelor umane. Cu multe modificări în secvenţa proteinei spike, vaccinurile destinate tulpinii originale a virusului ar putea să nu mai producă un răspuns imunitar puternic împotriva noilor versiuni ale virusului.
Detectarea noilor mutaţii este o provocare logistică deoarece necesită secvenţierea virusurilor din mostre de la pacienţi infectaţi pentru a detecta versiunea. Eficacitatea curentă în detectarea mutaţiilor virale este neadecvată. SUA, în pofida faptului că are cel mai mare număr de infectări, se situează pe locul 43 în procesul de secvenţiere pentru detectarea prezenţei mutaţiilor coronavirusului. Africa de Sud este pe locul 42. Marea Britanie stă cu mult mai bine, fiind pe locul 8 cu 17% dintre mostrele prelevate de la pacienţi, testate pentru eventuale mutaţii. Naţiunile fruntaşe din acest punct de vedere sunt Australia şi Noua Zeelandă.
Aspecte privind siguranţa vaccinurilor COVID-19: cunoscute, necunoscute cunoscute şi necunoscute necunoscute
Întrucât publicul a fost expus vaccinării COVID-19 doar timp de câteva luni, efectele adverse pe termen lung încă nu sunt pe deplin cunoscute. Nu este clar explicat de către producător, cât timp va dura producţia de proteine spike, după imunizare. Agravarea pe termen lung a sistemului imunitar cu proteină virală spike poate mări riscul unui răspuns autoimun. Studiile clinice şi vaccinările publice desfăşurate până acum au reuşit să dezvăluie doar probleme de sănătate pe termen scurt. Totuşi, la momentul scrierii acestui articol, guvernele Danemarcei, Italiei şi Austriei au suspendat utilizarea vaccinului AstraZeneca în urma apariţiei de cheaguri de sânge letale la pacienţii vaccinaţi, plus raportări de decese şi îmbolnăviri în rândul pacienţilor vaccinaţi. Acestor ţări li s-au alăturat Estonia, Lituania, Luxemburg, Islanda şi Letonia în ce priveşte suspendarea vaccinurilor acestui producător. Desigur, astfel de incidente sunt negate vehement, tratate ca simple coincidenţe şi combătute de producătorii de vaccinuri care îşi apără valoarea acţiunilor şi profiturile.
- Efecte cunoscute pe termen scurt
Până acum, cele mai comune efecte secundare raportate ale vaccinului Pfizer, care durează în mod obişuit câteva zile, au fost durerea la locul injectării, oboseala, durerile de cap şi de muşchi, frisoanele, febra şi durerile în articulaţii. Mai mulţi oameni (20-40%) au experimentat aceste efecte secundare după a doua doză decât după prima doză. Conform rapoartelor depuse la FDA, aproximativ 31% dintre persoanele cu vârste între 18-55 ani care au primit şi a doua doză din vaccinul Pfizer au acuzat febră. În cazul vaccinului Moderna, aproximativ 1% dintre cei cu vârste între 18-64 ani au acuzat febră după prima doză iar 17% doar după a doua doză.
Efectele adverse sunt de obicei mai accentuate în rândul persoanelor tinere decât al celor vârstnice deoarece sistemul lor imunitar este mai puternic.
Cele mai recente date de la Centrul de Prevenţie şi Control al Bolilor din SUA (Center for Disease Control and Prevention, CDC)arată că efecte adverse grave precum reacţii alergice anafilactice, apar cu o rată de 2,5 cazuri la 1 milion de doze de vaccin Moderna şi 4,7 la 1 milion de vaccin PFizer. Mulţi dintre oamenii care au dezvoltat anafilaxie aveau un istoric de alergii severe, unii dintre ei având chiar episoade precedente de anafilaxie.
Reacţiile grave, deşi trecătoare, par să fie mai frecvente în cazul injectărilor cu COVID-19 decât în cazul altor imunizări – peste 80% dintre persoanele care s-au vaccinat cu Moderna în cadrul studiilor clinice au avut anumite reacţii sistemice la injecţie cu pusee de oboseală, dureri musculare şi alte probleme care adesea s-au dovedit invalidante pe termen scurt,
Contaminanţii care îşi au originea în procesul de sinteză al vaccinurilor şi sistemul de livrare a nanoparticulelor sunt considerate ca fiind două dintre principalele surse de reacţii adverse. Din aceste motive, producătorii de vaccinuri administrează adesea doze mai mici pentru a limita expunerea persoanelor la acestea. Totuşi, în cazul vaccinurilor ARNm, doze mai mici înseamnă potenţă diminuată.
- Potenţiale efecte pe termen lung ale vaccinurilor GEV: riscuri cunoscute de efecte potenţial necunoscute asociate vaccinurilor ARNm
Tulpina ARNm din vaccin poate genera reacţii imune printre care inflamaţie locală şi sistemică, reacţii autoimune cauzate de stimularea anticorpilor auto-reactivi, biodistribuţia şi persistenţa imunogenului exprimat şi efectele toxice potenţiale ale oricăror nucleotide ne-native şi componente ale sistemului de livrare. O posibilă îngrijorare ar putea fi faptul că unele platforme de vaccin pe bază de ARNm induc răspunsuri puternice de interferon de tip I (Pepini, T. și colab. 2017), care au fost asociați nu numai cu inflamația, ci și potențial cu autoimunitatea (Theofilopoulos AN și colab., 2005 , Nestle FO și colab. 2005). O altă problemă potențială de siguranță ar putea deriva din prezența ARN-ului extracelular în timpul vaccinării cu ARNm. S-a demonstrat că ARN-ul extracelular crește permeabilitatea celulelor endoteliale strânse și poate contribui astfel la edem (Fischer S. și colab. 2007). Un alt studiu a arătat că ARN-ul extracelular a promovat coagularea sângelui și formarea trombului patologic (Kannemeier C. și colab. 2007). Acest lucru ar confirma cazul recent al unui cheag de sânge mortal raportat cu vaccinul AstraZeneca. De asemenea, trebuie remarcat faptul că pacienții care au reacții severe la infecție ar putea fi mai expuși riscului de reacții adverse la vaccin (de exemplu, furtuna de citokine), care poate fi provocată de fire de ARNm străine. Dimpotrivă, indivizii cu prezentare asimptomatică ar putea fi potențiali care nu răspund la vaccin. Astfel, markerii genetici identificați ca predictori ai severității COVID-19 ar trebui luați în considerare în timpul dezvoltării și administrării vaccinurilor
Potenţiale riscuri ale vaccinurilor pe bază de ADN. Multe aspecte ale răspunsului imun generat de vaccinurile ADN încă nu sunt înțelese. Această tehnică prezintă un risc de afectare a genelor care controlează creșterea celulelor dacă vectorul este încorporat într-o parte critică a codului ADN-ului gazdă, ceea ce poate duce la consecințe grave împotriva ADN-ului, rezultând boli autoimune, dezvoltând toleranța la proteina virală (antigen) introdusă în ADN, precum și impactul negativ al adjuvanților moleculari noi asupra sănătății. Alte preocupări de siguranță includ posibila răspândire a materialului genetic în mediu prin transformarea potențială a microflorei de mediu cu doar câteva copii ale plasmidei complete sau fragmentate.
Alte preocupări privind riscurile. Cum vaccinurile COVID-19 au fost aprobate fără testare extinsă pentru siguranţă pe termen lung, ele nu pot exclude riscurile neprevăzute. Printre exemple se numără:
-
- Riscurile inducerii bolilor pe bază de prioni prin activarea proteinelor intrinseci pentru a forma prioni. Aceste proteine pliate greșit provoacă mai multe boli neurodegenerative fatale și transmisibile, inclusiv boala vacii nebune la bovine și boala Creutzfeldt-Jakob la om. Prionii sunt implicați și în boala Alzheimer și în scleroza laterală amiotrofică (amiotrophic lateral sclerosis, ALS). Un raport provenit din laboratoarele Institutului de Microbiologie Umană din New York, finanțat de firma farmaceutică Johnson & Johnson, indică prezența secvențelor legate de prioni în vârful COVID-19 care nu au fost găsite în alte coronavirusuri. Se anticipează că aceste secvențe pot fi prezente în codul proteinei spike în vaccinurile ARNm sau ADN.
- Nu există date disponibile publicului cu privire la cât timp ARN-ul viral este tradus într-un beneficiar de vaccin și cât timp proteina spike va fi prezentă pe o celulă gazdă. Această nouă proteină spike poate deveni un receptor pentru alți agenți infecțioși încă necunoscuți. Poate fi secretat și în mediul extern al celulei cu consecințe imprevizibile.
- Unii cercetători sunt preocupați de un potențial de afectare a diversității genetice prin plasarea unei proteine virale identice pe celulele tuturor oamenilor din populația globală. Acest lucru ar crea un receptor potențial identic care să fie vizat de alți agenți infecțioși care sunt încă necunoscuți. Într-o astfel de situație, toţi indivizii din cadrul unei populaţii ar fi devenit potențial susceptibili la legarea agentului patogen cu același agent.
Efecte secundare neprevăzute ale vaccinurilor GEV: necunoscute necunoscute. În plus faţă de efectele secundare observate în mod obişnuit, riscul reacţiilor alergice şi alte riscuri previzibile, nu putem exclude posibilitatea apariţiei altor efecte grave şi neaşteptate, ani mai târziu, după ce sute de milioane de oameni de diferite vârste, rase, etnii şi stări de sănătate vor fi fost expuse la vaccinurile COVID-19. Identificarea acestor efecte şi legătura lor cu vaccinurile reprezintă o adevărată provocare logistică. De aceea, această tehnologie experimentală necesită supraveghere eficientă post-marketing.
Această recenzie reprezintă prima parte dintr-o serie de subiecte referitoare la vaccinurile COVID-19. Următoarea parte care va urma în curând va aduce în discuţie rolul microelementelor nutritive ca primă apărare eficientă împotriva infecţiilor şi rolul lor de „vaccinuri” naturale şi întăritoare ale sistemului imunitar.
Articol de Aleksandra Niedzwiecki, Ph.D. şi Matthias Rath, M.D.
Dr. Rath Research Institute, San Jose, CA 95138, USA
Bibliografie
Callaway E. Fast‐spreading COVID variant can elude immune responses Nature. 2021;589:m4944.500–501.
Fischer, S. et al. Extracellular RNA mediates endothelial-cell permeability via vascular endothelial growth factor. Blood 2007; 110, 2457–2465.
Kannemeier, C. et al. Extracellular RNA constitutes a natural procoagulant cofactor in blood coagulation. Proc. Natl Acad. Sci. USA 2007; 104, 6388–6393
Korber B, Fischer WM, Gnanakaran S, et al. Tracking changes in SARS‐CoV‐2 spike: evidence that D614G increases infectivity of the COVID‐19 Virus. Cell. 2020;182(4):812‐827.
Nestle, F. O. et al. Plasmacytoid predendritic cells initiate psoriasis through interferon-α production. J. Exp. Med. 2005; 202, 135
Pepini, T. et al. Induction of an IFN-mediated antiviral response by a self-amplifying RNA vaccine: implications for vaccine design. J. Immunol. 2017;198, 4012–4024.
Reardon S, The U.K. Coronavirus Mutation Is Worrying but Not Terrifying. Scientific American. December 24,2020.
Takahashi T., Yale IMPACT Research Team. Ellingson M.K., Wong P., Israelow B., Lucas C., Klein J., Silva J., Mao T., Oh J.E., et al. Sex Differences in Immune Responses That Underlie COVID-19 Disease Outcomes. Nature. 2020:1–9. doi: 10.1038/s41586-020-2700-3
Theofilopoulos, A. N., Baccala, R., Beutler, B. & Kono, D. H. Type I interferons (α/β) in immunity and autoimmunity. Annu. Rev. Immunol. 2005; 23, 307–336.
Publicat cu permisiune