Unul din trei adulți – adică aproximativ 67 milioane de oameni din Statele Unite – suferă de hipertensiune arterială și mult mai mulți au pre-hipertensiune. Diagnosticul de hipertensiune – termenul medical pentru presiune ridicată a sângelui – se pune atunci când valorile depășesc în mod constant 140/90 mm Hg. În întreaga lume, peste un miliard de oameni suferă de hipertensiune necontrolată și se estimează că numărul acestora va crește cu 60% până în 2025. Riscul de a dezvolta hipertensiune arterială pe durata vieții crește cu 90% după vârsta de 55-60 de ani.
Adesea numită ”ucigașul tăcut”, deoarece nu dă semnale de avertizare semnificative, hipertensiunea arterială deteriorează multe organe din corp. Pe termen lung, hipertensiunea arterială neremediată crește riscul de infarct miocardic și accident vascular cerebral, fiind totodată și cauza multor altor condiții invalidante precum insuficiența cardiacă, deteriorarea rinichilor și multe probleme ale ochilor, inclusiv orbire. Mulți oameni pot avea un risc genetic de hipertensiune arterială sau aceasta poate fi cauzată de organe precum rinichii, suprarenale, tiroida, sau poate apărea în timpul sarcinii. Totuși, în majoritatea cazurilor, tensiunea arterială ridicată este numită ”hipertensiune esențială” ceea ce indică faptul că nu se cunoaște cauza acesteia. Descoperirea noastră revoluționară despre cauza care stă la baza hipertensiunii arteriale deschide noi căi spre controlul acesteia. Cauza principală a hipertensiunii arteriale este un deficit cronic de microelemente nutritive esențiale în milioanele de celule ale mușchilor netezi care alcătuiesc pereții vaselor de sânge. Elementele nutritive precum vitamina C, lizina, prolina, arginina, magneziul și altele sunt cruciale pentru întreținerea forței și elasticității vaselor de sânge – și astfel pentru a menține o tensiune arterială normală.
În studiile noastre in vitro1, am arătat că extractele de bioflavonoizi pot inhiba contracția dependentă de angiotensina II în cultura de celule musculare netede aortice. Studiile in vivo au arătat că un amestec sinergic de microelemente nutritive a scăzut tensiunea arterială, colesterolul și nivelul glucozei din sânge – cei trei parametri importanți ai obezității – sindrom metabolic asociat – la șoarecii sălbatici imaturi hrăniți cu o alimentație bogată în fructoză.
Mai mult, am condus un studiu clinic2 pilot pentru a evalua efectele suplimentării sinergice cu microelemente nutritive la pacienți (cu vârste între 32-60 de ani) diagnosticați clinic cu
hipertensiune esențială. La sfârșitul studiului de 6 luni, 70% din pacienți au avut ameliorări semnificative ale valorii tensiunii arteriale. În general valorile tensiunii arteriale au scăzut
cu 15-16%, valorile medii la sfârșitul studiului fiind de 138/83 mm Hg, adică sub valorile stabilite de Organizația Mondială a Sănătății pentru hipertensiune. Tratamentul convențional al hipertensiunii este limitat la scăderea mecanică a tensiunii arteriale și tratarea exclusivă a simptomelor asociate. Există peste 11 grupe principale de medicamente antihipertensive, cu numeroase subgrupe și mărci. Costurile tratării hipertensiunii la nivel național în SUA, inclusiv zilele de concediu medical, se ridică la peste 47 miliarde $ pe an. Totuși, mai puțin de jumătate din americanii
diagnosticați cu hipertensiune au tensiunea arterială sub cotrol. În aceste condiții, abordarea noastră inovativă de a ne adresa cauzelor care stau la baza hipertensiunii la nivel celular oferă o opțiune sigură și eficientă pentru controlul acestei pandemii.
1.V. Ivanov, et al., The Journal of Cardiovascular Pharmacology 2005, 46(5): 570-6
2.Cellular Health Communications Vol 1, No. 1, 2001
Sursa: https://www.dr-rath-foundation.org/2017/10/micronutrient-synergy-helps-in-high-blood-pressure/
Publicat cu permisiune